Un geniu adolescentin.

  În urmă cu câteva minute am citit postul lui tati despre aventura sa în obţinerea unui permis la biblioteca judeţeană şi am rămas într-un fel perplexă când am văzut cât de blamaţi putem deveni dintr-o simplă activitate cotidiană: mersul la bibliotecă.Şi eu merg la bibliotecă destul de des, devorez cărţi cu o rapiditate înnăscută, nu mi s-a întâmplat vreodată să "nu am chef" să citesc, iubesc coperţile fine, senzaţia pe care mi-o oferă drăgăstos paginile atunci când le întorc captivată, literele mici, dezbrăcate de secrete ce mi se-ntind în faţa ochilor cu o supunere tacită şi mă îmbăt cu ultima pagină ca o alcoolică anonimă ce a sorbit cea din urmă picătură de pălincă dintr-un pahar de argint.Am propriul meu permis de bibliotecă, micuţ şi frumos, pe care îl păstrez ca pe ochii din cap, împreună cu buetinul şi alte acte.Îmi iau de cele mai multe ori nu cărţile pentru care am venit, ci pe cele care mi-au făcut cu ochiul, iar eu am un ochi format pentru ele.Ştiu dacă îmi va plăcea după primul contact cu suprafaţa ei... de cele mai multe ori se produce o chimie inexplicabilă iar acea carte cu siguranţă îşi va petrece o săptămână-două lângă patul meu, pe patul meu sau pe rafturile bilbliotecii, ţinându-mi companie.Discretă, uşoară şi caldă, aşa aş ilustra eu o carte... aşa cum Humbert avea Lolita sa, aşa am şi eu cărţile mele.Lolitele mele, micile mele nimfe care mă seduc atât de inocente cu conţinutul lor, care mă silesc să le recitesc de un milion de ori, să le ating marginile, coperta cu o lăcomie iluzorie.

  Şi cum pot oamenii să mă condamne (unii dintre ei) pentru hobby-ul meu? ei nu au deschis niciodată o carte? nu s-au lăsat niciodată prinşi de mrejele ei? Oare de ce rămân atât de uimiţi când vorbesc de pasiunea mea, aşa cum vorbesc ei de jocuri pe calculator sau sesiuni de shopping şi se uită cu o oarecare neîncredere la chipul meu transfigurat?

  Nu pot să îi compătimesc pe cei ca mine, îndrăgostiţi până în vârful unghiilor de lectură deoarece nu mă compătimesc pe mine.Este adevărat că lumea te va primi circumspect şi bănuitor, de parcă ai fi o anomalie a societăţii, dar plăcerea pe care ţi-o oferă cărţile în chip de recompensă este mai mare, mai grandioasă, mai puternică decât orice altă uitătură urâtă, curioasă şi întrebătoare pe care ţi-o va arunca vreun individ din "noua generaţie", prea orb la frumuseţile lumii ce îl înconjoară.