Un geniu adolescentin.

Îmi plac concursurile.Dap, le ador.Cred că nu a existat zi în care să nu intru pe concursuri.biz şi să văd ce concursuri noi au mai apărut, iar astăzi, când intrai, îmi rămasă privirea la un concurs în care trebuia să spui de ce îţi place seria HP şi care carte dintre cele 6 îţi place cel mai mult.Fiindcă sincer, nu am ce face (în afară de mate), mi se păru drăguţ să particip, iar cu ocazia asta îmi mai exersam şi mâna.Aşa că o să îmi las şi aici impresia despre celebra serie despre care toată lumea a spus măcar ceva.

Dintre toate cărţile din celebra serie HP pe care le-am citit, cred într-o oarecare măsură că cea mai bună, sau poate cea mai captivantă este ultima.Ea reprezintă chiar apogeul acestei aventuri, reprezinta finalul drumului pe care Harry l-a străbătut în încercarea sa de a îl omorî pe Voldemort şi mai putem spune că în acest interval el însăşi s-a transformat din timidul băiat cu cicatrice crescut de rudele sale Încuiate şi faimos fără să vrea încă de când era în scutece într-un adevărat erou de basm.

Dar ce este până la urmă această trilogie excepţională? Un basm, bineînţeles.Un basm modern şi fascinant în care un copil se poate pierde foarte uşor, fiind ca un labirint de poveşti despre dragoni, baghete, turniruri şi alte elemente de tip magic.În ultima carte, acţiunea devine mai sumbră, mai matură şi îşi pierde din inocenţa copilărească pe care o avea în "Harry Potter şi Piatra Filozofală" de exemplu.Cadrele se transmutează într-unele noi, întunecate şi complicate, căutarea Horcruxurilor punându-i pe cei 3 prieteni în situaţii neprevăzute, fapt ce le pune în pericol amiciţia, însă ei dovedesc în cele din urmă că legătura strânsă formată între ei nu poate fi ruptă de ceva atât de minor precum greutăţile aduse de o nouă aventură mult mai periculoasă decât cele precedente.Mi-a plăcut îndeosebi ultima carte pentru relaţiile interumane pe care le promovează şi pentru completarea minuţioasă, până în cel mai mic detaliu al "gap"- urilor pe care autoarea le sărise intenţionat.Până şi în această clipă, când tastez aceste rânduri, sunt uimită de geniul creator al lui J.K Rowling.Această persoană a fost capabilă să realizeze de la zero o lume nouă, cu propriile ei reguli şi încă de la început a ştiut cum să aşeze evenimentele astfel încât carte după carte piesele să se îmbine ca într-un uriaş puzzle.Nu te poţi abţine să nu îţi placă această serie mai ales dacă eşti copil.

Eu, aproape de 15 ani, încă recitesc cărţile HP deşi acum gusturile mele sunt cumva schimbate faţă de cele de la vârsta de 8 ani, dar nu pot uita cum aşteptam la 11 ani să primesc şi eu o scrisoare de la Hogwarts crezând cu tărie în acele simple poveşti.Asta este minunat la perioada copilăriei pe care J.K Rowling ne-a făcut-o mai frumoasă prin amintirile pe care le vom avea întodeuna despre Ron, Hermione şi Harry: poţi crede în orice! Parcă îl şi aud pe Dumbledore şoptind uşor în urechea mea "Copila mea, odihneşte-te, ai visat destul...".După ultima carte, am simţit că nu mai vreau o continuare.A fost un Harry, va rămâne un Harry pentru totdeuna

  Cum nu am avut absolut nimic de făcut zilele acestea, m-am îngropat în calculator şi am stat în "grota" mea slab luminată 24 din 24 şi am privit filme.Primul a fost Lolita, filmul făcut după proaspăt citita carte de la bibliotecă cu acelaşi nume, iar în scurt timp am devenit fană a lui Vladimir Nabokov, constatând din nou că ruşii chiar sunt scriitori buni, deşi nu scriu prea des.În zilele noastre vezi mai rar un rus, piaţa e invadată de americani, japonezi, englezi şi francezi.Ce pot spune despre Lolita şi nu a fost spus deja? Lolita poate fii interpretată în zeci de feluri cât mai diferite, poate fi condamnată, iubită, pusă sub semnul întrebării sau evitată.Eu nu o pot uita pe Lolita.Nu pe ea ca persoană: ingrată, răsfaţată, prostuţă, desfrânată şi profitoare, mereu plictistă, tipica adolscentină a "Noului Continent", ci pe nimfa din ea.Unii cred că nu există acele nimfete despre care vorbeşte Humbert, unii sugerează faptul că acesta a inventat acel stereotip, însă eu sunt total de acord cu el.Fete tinere ca Lolita există, au o aură aparte, o privire aparte, un trup aparte.Parcă zboară ceva din ele, sunt uşoare şi timide, vulgare şi grele, răsfăţate şi modeste... subţiri, dar nu piele şi os.Subţirimi plăcute, gât lung ca de lebădă, păr moale şi ondulat, translucid şi ochi umezi ca de căprioară, însă hotărâţi asemenea uni catâr,Eu aşa o văd pe Lolita: micuţă, subţire, blonduţă şi graţioasă.... dar cu acel ceva al nimfetelor, acea sclipire pe care numai cei ca Humbert o pot vedea.La început Lo nu îmi plăcea, mi se părea atât de... nelalocul ei, pentru ceea ce făcea, pentru personalitatea ei veşnic nemulţumită, pentru aroganţa şi impertinenţa ei. dar pagină cu pagină am început să o privesc dintr-o altă perspectivă, să o înţeleg şi chiar să cresc o anumită afecţiune pentru acel personaj mirific.Dolores Haze, chiar şi prin simpla ei amintire, te sileşte suav să te îndrăgosteşti de ea, acesta este caracterul ce deosebeşte o fată normală, plană de o nimfetă zveltă şi atrăgătoare, iar cea care a jucat-o pe Lola în acel film a reprezentat exact imaginea pe care mi-o construisem atât de atent despre ea.Ceea ce îmi va plăcea pe veci la filmele mai vechi, aşa de prin '90, este subtilitatea.Da, existau şi pe-atunci scene de dragoste, însă îţi arătau doar începutul şi câteodată sfârşitul, dar niciodată nu era ceva grosolan, josnic, totul avea în el o anumită candoare artistică.Dacă v-aţi uitat la Liceeni, Extemporal la dirigenţie, O scrisoare de dragoste ştiţi despre ce vorbesc.

  Al doilea film pe care l-am văzut a fost "50 First Dates".Pelicula ni-l prezintă pe Henry Roth, un tip ce lucrează ca veterinar la un parc acvatic din Hawaii şi pe Lucy Whitmore, o fată care a avut un accident în urmă cu un an şi se trezeşte în fiecare dimineaţă crezând că trăieşte încă acea zi fatidică de duminică (lucru care este posibil numai cu ajutorul lu' taică-său şi al fratelui ei care îi pregătesc mereu ziarul din ziua aceea şi reconstruiesc pe de-antregul acea dată;), uitând a 2-a zi pe parcursul nopţii ce s-a întâplat cu o zi în urmă.Care este legătura dintre ea şi Henry? el se îndrăgosteşte de ea, bineînţeles şi astfel porneşte pe un drum fără întoarcere, cucerind-o din nou zi de zi... nu o să vă spoilăresc totul că nu e frumos aşa.Oricum, este un film destul de drăguţ pentru când nu aveţi ce face :).Mie personal mi-a plăcut, deşi povestea este oarecum trasă de păr.

  Următorul film a fost "Alice in Wonderland" că tot aveam chef să îl văd de nu ştiu cât timp încoa'.Ce pot să spun? este bine-realizat, cu un fir narativ interesant, efecte speciale super şi personaje excelent conturate.Umorul tipic englezesc, scenele de bătălie şi Alice în toată splendoarea ei inocentă fac toţi banii, deşi aici este oarecum o uşoară contradicţie deoarece am văzut filmul online fără să dau un sfanţ.Mi-a plăcut în mod deosebit de Pălărier (ce naiba! îl juca Johnny Depp, ar trebui să am tărâţe în loc de creier ca să nu îmi placă care "cică" era pe juma' nebun, deşi eu l-am considerat cel mai normal dintre toţi de acolo.Am adulmecat oareşce semnale cum că Alice ar simţi pentru Pălărier ceva mai mult decât o simplă prietenie, fapt ce mi-a fost confirmat de o mică căutare pe Goagăl.Se pare că Tim Burton a avut în vedere dezvoltarea acestei relaţii, dar s-a abţinut.Eu sper totuşi că va fi şi o continuare ;).Îl recomand călduros!

 Şi aşa ajungem la... o animaţie! Tot de Tim Burton.V-am mai spus că am o afinitate pentru produsele Disney (sau nu?) deoarece îmi amintesc de copilăria mea şi de teancu' apoteotic de reviste Princess pe care le aveam.Numele animaţiei? Corpse Bride.Ştiam de ea de mult dar am avut reticenţe din cauza "iubirii" mele pentru chestiile moarte, însă am decis să îi dau o şansă, poate şi fiindcă muream de plictiseală.A fost un film frumos, amuzant, ca lumea, drăguţ, cu o morală, avea de toate! Iar dacă era după mine, o alegeam pe Emily.Moartă ca moartă, da' avea personalitate fata.Nu l-am înghiţit deloc pe Victor, nu ştiu ce am avut cu el, dar nu mi-a plăcut de niciun fel.În schimb, era un schelet care cânta pe acolo care mi-a făcut cu ochiu(lol) şi Emily era aşa o simpatică, mai să plâng când s-a dezintegrat, sărăcuţa.Cum a zis la sfârşit "I used to be a bride and someone stole that chance from me, now I don't want to stole your chance" sau ceva în genul acesta... <3.

 Apoi am fost în Parcul Tineretului şi după aia în Centru ca să mă mai dezmorţesc de la atâta holbat la computer, vă recomand celor din Craiova să faceţi o plimbare seara, când se întunecă, prin centru, e foarte frumos ^^.Apropo, ce filme îmi mai recomandaţi?

Happy Easter Everybody! Hristos a înviat!